Cînd zorile se varsă
În faţă-mi se întinde zarea
Un fir de cer văzduhul
Un soi de nor mie starea

Soarele-i spin, spinu-i destin
Sădesc un pom, din ram de soare roditoare
Soare sur mă luminează
Soare sec mă îngălbeneşte

Lume nelumită, de dor pustiită
Nor de dor în om de pom
Cer mister, mister din ochi de cer
Ce prin pământ se cern
Văile şi apele, munţii şi pădurile
Mister de-adînc de cer

Din cer, trei rădăcini răsar din nori, coboară
Şi în pămînt, trei crengi se-mpămîntenesc

Şi atunci... ce-a fost
Din cer mândru, lucios
Om mare, vânjos
Arbore întors, pe dos
Din firul luminii prins-a rădăcină
Om şi arbore ales, pe-o cădere lină
Semne, tălmăciri, s-aprind de înţeles
Foc de rouă, fulger din spini

Cu limbă de moarte
Pe-o culme de nor
Înarborat mă-ntorc
Şi Om şi Pom